Dupa cateva zile in care am avut impresia ca se apropie cu pasi repezi si curiosi primavara, m-am trezit dimineata zgribulita printre fulgi mari si grei de zapada care-mi raneau ploapele.
Nu am vrut sa cred ca e adevarat si am tot sperat pana in momentul in care mi-am facut curaj sa ies din casa. Am inghetat dezapezind masina, vantul aproape ca m-a luat pe sus si pleoapele dureau in continuare 😦 .
Am plecat, curoajoasa nevoie mare, spre serviciu. Am reusit performanta de a ajunge in timp util, chit ca am parcurs distanta casa-serviciu intr-o ora si 15 minute :(.
Si ma uitam pe geam si gandeam…e frumos ca ninge, ca totul e alb,ca toti copacii padurii se apleaca si “soptesc” praf alb pe parbrizul masinii, ca parca totul e static intr-o lume in care nici macar cititul nu-ti mai aduce tihna, ca vantul bate cu o muzica aparte si ca aluneci pe jos asa cum o faceai in copilarie, in drum spre scoala.
Dar, daca stau sa gandesc din celalalt unghi, e urat ca ninge, ca e frig de crapa pietrele, ca aluneca masina si se opreste in cele din fata, ca poate din cauza zapezii, nu mai poti iesi de pe strada ta decat cu o maxima sfortare a masinii veche de 9 ani…E urat ca ninge si nu am cauciucuri de iarna si ca se face gheata pe strada din sat ca sa simt si eu cum e la patinoar( ca tot nu am fost niciodata in viata mea- se pare ca de ce ti-e frica nu scapi 😉 ).
Si acum ce fac?! Mai e putin si trebuie sa fac iar drumul spre casa…Deci, cum era? Bine sau rau ca a “reinviat” iarna?! offff
Csandra1's Blog 