Pe aici…

Mergand  pe intunecatele alei, am auzit pasi in urma mea…Am intors privirea dar, nici urma de fiinta, numai aer, aer cald, amagitor de primavara intarziata…Am continuat sa merg, perfect convinsa fiind ca imaginatia imi joaca iar feste. Dupa inca un minut de colindat pe stradute cu iz vechi si case parca patate de lumina soarelui, am auzit iar pasi in urma mea…

Icar

Singur si fara o destinatie precisa, a inceput un drum pe care nici el nu stia sigur daca-l va putea parcurge pana la capat. Si s-a tot intors in trecut, mergand pe acea linie subtire, pregatita in orice moment sa se franga, crezand ca acolo-si poate gasi raspunsurile pentru viitorul apropiat. Fara sa vrea, a calcat in calea lui suflete…suflete ce poate se simteau pierdute, mai pierdute decat isi putea el imagina vreodata. La un moment dat a facut o oprire….A fost momentul in care a simtit cum zboara alaturi de pasarile pe care le adora, a simtit ca este liber. Doar ca, asemeni lui Icar, s-a apropiat prea tare de Soare in incercarea lui de a gasi fericirea suprema. Fericirea este relativa. De putine ori ceea ce te face pe tine fericit o sa-i faca si pe cei din jurul tau…. Cazut la pamant, a simtit ca nu mai poate inainta si i-a parut rau ca din lacomie si-a ucis visul.

imagination

In labirintul casei tale ma pierd intotdeauna. Singurul punct de reper pe care-l am dimineata este mirosul cafelei proaspete care ma astepta zilnic pe masa de pe terasa. In fiecare zi ma gandesc ca nu as vrea sa plec si, cu toate astea, la ora 9 deschid usa. Ies pe strada si parca totul imi pare strain, nu recunosc nimic, desi in ultimii ani am mers pe acelasi drum. Incerc sa schimb ceva si, pentru ca nu pot schimba drumul, ma descalt. Vreau sa simt cu talpile asfaltul fierbinte care sa ma goneasca prin fierbinteala lui pe singurul petec de iarba de pe strada. Si da, o sa iau o amenda frumusica doar ca acum, numai la asta nu ma gandesc. Incerc in fiecare zi sa ies din “zilnicul” impus de lumea in care traim, de nevoile noastre si de educatia pe care o avem.

Mergand spre birou, am gasit o gradina interioara a unui bloc vechi, pe undeva pe niste stradute dintr-un loc parca istoric al orasului. Imi aud ecoul gandurilor in locul ala iar inaltimea blocurilor din zona imi da fiori. Observ ca in mijlocul gradinii este o piscina. Goala si darapanata acum, nefolosita de foarte mult timp. Uitandu-ma la ea deja vedeam cum in anul 1970 acolo se scaldau copiii celor ce aveau onoarea sa locuiasca intr-un asemenea bloc. Am ales sa-mi beau cafeaua pe treptele piscinei si sa-mi imaginez vremuri de demult. Dupa aproximativ jumatate de ora, poate sa fi fost si mai mult- ca de obicei am pierdut notiunea timpului, vad ca iese pe usa din spatele blocului, zona pe care abia o vedeam, o batranica. Par alb, ochelari dar foarte cocheta. Era imbracata intr-o fusta crem si avea un pulovaras blemarin si balerini asortati in picioare. Mergea ca si cand ar fi plutit si se uita melancolic fix la scarile pe care eu stateam. Fara s-o intreb nimic, mi-a povestit cum acolo faceau baie zilnic copiii ei care acum sunt plecati in afara tarii. “Stateau acolo cate 4, 5 ore pe zi iar sotul meu, pentru ca stateam la parter, facuse o iesire din terasa exact spre piscina. Statea si-si bea ceaiul si se uita bucuros la copii pentru ca ii vedea fericiti”… Sotul parasise lumea asta in urma cu 10 ani iar ea, ea statea si astepta in fiecare an chemarea copiilor care locuiau undeva la New York. “S-au aranjat bine” imi spuse ea, “sunt agenti imobiliari si o duc foarte bine acolo”. Am intrebat-o de ce nu a plecat cu ei, avand in vedere ca posibilitatile financiare nu reprezentau un impediment. Si mi-a raspuns: “ asta este locul in care eu, o fata venita de la tara, m-am mutat-dupa casatorie- cu sotul meu. A fost singurul camin pe care l-am cunoscut in viata mea. Nu vreau sa-l pararasesc cum nu vreau sa parasesc nici amintirea iubitului meu sot….Au trecut 10 ani si eu inca beau cafeaua de dimineata cu el…….”

Am ramas impietrita si parca nu-mi venea sa cred ce aud. Dupa 10 ani….Ce frumos….

…….stories………….

O tabachiera argintie pe masa si doua pahare de vin, mult fum in camera si fereastra inchisa. Asta am gasit cand am ajuns si m-a cuprins teama gandindu-ma ca ai fost acolo insotit. Am incercat sa-mi pastrez calmul pentru ca nu stiam exact daca acum casa e goala sau daca imi va aparea cineva subit in fata. Am gasit si cartea mea preferata pe jos alaturi de fotografia noastra. Stiam ca te-ai enervat foarte tare si uite asa, imaginatia mea tot lucreaza de cand am intrat in casa….Ce s-o fi intamplat? Ce ai facut? Cu cine ai fost?

M-am indreptat spre geam  sa-l deschid pentru ca nu mai puteam sta in acel miros intepator. In incercarea mea de a deschide fereastra, o stinghie din profilul de lemn vechi al geamului s-a desprins. M-am speriat, am tras mana si asa m-am pricopsit cu o aschie fix in deget. Intr-un final geamul a fost deschis si in camera a inceput sa patrunda ziua. Am tras draperiile ca sa luminez casa si am inceput sa caut indicii. Stiam ca este ora la care oricum nu vei ajunge aici asa ca, nestingherita, m-am apucat de treaba…..nu inainte de a gusta din vinul ramas pe masa. Nu stiu ce a fost in capul meu…poate am vrut sa intru in atmosfera. Cert este ca, vinul nici macar gust de must bolborosit nu mai avea. Am luat repede o gura de apa si mi-a trecut.

Am intrat in dormitor, voiam sa stiu daca ai reusit totusi sa dormi putin. Patul era ravasit, lenjeria mea preferata lila era morfolita toata… Pe scaun erau aruncate doua tricouri…oare nu ai stiut cu ce sa te imbraci?! Spray ul  a ramas aruncat pe pat, semn ca te-ai grabit foarte tare sa iesi din casa. Cred ca nici tu nu mai suportai sa stai in “spatiul tau” atat de inchis. Am intrat in baie si am sesizat ca era singura incapere din casa cu geamul deschis. Ce-o fi fost in capul tau?! Nici plante nu ai in casa, nici geamul nu e deschis, o sa te sufoci din cauza mediului in care traiesti si o sa te sufoci “de tine”…. Am reajuns in living si ma tot uit in jurul meu….niciun indiciu clar, nici o urma lasata intentionat, nimic. Incerc  sa-mi dau seama care ti-a fost reactia cand am vorbit aseara…A fost ciudat, parca nu erai tu, nu ai tipat, nu ti-ai iesit deloc din fire, m-ai lasat sa vorbesc, sa ma descarc si asta fara reactie. Iar casa ta mi -arata ca de fapt, reactia nu a intarziat sa apara dupa ce ai inchis telefonul.

Si ma intreb, oare ai inteles ce am avut de zis? Oare asta inseamna ca nu mai exista noi? Ai inteles ca eu nu vreau sa terminam ce am inceput, vreau doar sa clarificam niste lucruri, sa le intelegem si sa trecem peste ele?!

M-am trantit pe canapeaua din living si m-am invelit putin cu una din paturile de pe scaunul de langa…Mi-este atat de familiar locul asta…Il stiu ca-n palma, as putea merge prin toata casa cu ochii inchisi fara sa ma impiedic nici macar o data. Dintr-o data-mi sare-n brate Linux care se aseaza nestingherit pe pieptul meu si incepe sa toarca….Motanul tau neastamparat imi da binete…Macar el sa faca asta.

Am stat asa ore-n sir gandindu-ma la o solutie si am adormit. M-a trezit sunetul usii trantite. Pierdusem notiunea timpului, nu gasisem nimic si mai si adormisem numai ca sa vii tu acasa si sa ma gasesti acolo. Te uiti la mine ciudat si nu stii ce sa faci…Eu, inmarmurita, ma dau jos de pe canapea si nu stiu incotro s-o apuc. Atunci m-ai tras de mana…nu m-ai lasat sa plec. Ai scos o alta sticla de vin si mi-ai explicat tot. Am stat la povesti pana in zorii zilei urmatoare cand am facut o cafea tare care sa ne tina trezi pe parcursul zilei.

Ne stim de atatia ani si niciodata nu mi-ai spus “te iubesc”….. Acum inteleg de ce… Toate temerile tale, toate relatiile esuate, toti factorii negativi din viata ta te fac sa crezi ca daca vei vorbi totul se va duce de rapa.

Am plecat grabita si am uitat, in urma mea, telefonul. Nu pot sta o zi intreaga fara telefon. Mi se intampla ceva ciudat…Cine ma astept sa ma sune? De ce nu ma pot elibera? Tu esti cauza tuturor lucrurilor care mi se intampla. Si pana la urma, de ce sa ramanem prizonieri ai trecutului? Cine este acest trecut de-si permite sa ne tina in loc? De-si permite sa ne tarasca prin noroi exact atunci cand ne e mai bine…..

In dimineata aia ai ales sa pleci… M-ai lasat sa plec linistita spre serviciu, crezand ca totul este in regula…..Peste cateva ore te-ai eliberat de mine. Nu este corect, mi-am zis, si totusi, cine stabileste ce este corect si ce nu?! Totul este relativ, concluzionez acum. Nu am mai stiut nimic de tine o buna bucata de vreme. Ma tot intrebam ce faci, unde esti si daca ti-este bine. Nu avea rost sa-mi raspund la intrebarile astea….Nimic nu te-ar fi adus inapoi. O singura nedumerire a ramas si probabil va ramane multa vreme in sufletul meu, de ce s-a intamplat asa?! De ce mi-ai creat mii de vise pentru ca mai apoi sa le darami pe toate?! Cu toate astea, sunt linistita…stiu ca am facut tot ceea ce-mi statea mie in putere sa fac. Am fost acolo si tu ai stiut asta.

Am simtit nevoia, in mijlocul noptii, sa ma pierd in intuneric. Nu stiu cum, pasii m-au dus exact spre tine. M-au condus intr-un mod tare ciudat spre barul in care ai ales sa-ti petreci cateva ore. Care puteau fi sansele sa ne intalnim tocmai atunci, tocmai in acel loc?! In ceea ce ne priveste, destul de mari. A trecut mult timp dar, nu te vad schimbat deloc. Imi spui ca sunt la fel de frumoasa… Ma privesti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat in toti anii astia, ca si cand ne-am fi vazut si ieri…….doar ca au trecut 7 ani de cand privirile noastre nu s-au mai intalnit. Si mi-au revenit in minte o sumedenie de amintiri…. Mi-am adus aminte de ziua in care am venit sa caut indicii…..le cautam acolo unde ele nu erau…. In loc sa simt mesajul pe care mi-l transmiteai zilnic. Nu am vrut nici macar o secunda sa cred ca ceea ce intuitia-mi arata este adevarat. Am aflat asta abia atunci cand ai plecat… Stiam…..poate asta e cel mai dureros… Si de ce nu pot trece peste asta?! O alta enigma…

 Mi-ai propus sa bem ceva si, nici acum nu stiu de ce, dar am acceptat. Poate eram curioasa sa aflu ce ai facut in tot timpul asta. De fapt, aveam un singur gand, sa aflu de ce. Mi-ai povestit cate in luna si-n stele si am incercat sa inteleg tot….dar raspunsul pe care-l asteptam nu mai venea… Si mi-ai zis intr-un final ca nu stii de ce te-ai purtat asa, ca nu stii de ce ai renuntat…ca este foarte probail sa regreti dar ca nu mai are rost sa ne gandim la asta acum.

Ce s-a intamplat de fapt? Ce stiam eu si tu nu stiai ca stiu? Duceai o viata dubla….Da…o iubeai obsesiv si-ti facea tare rau dar, de fiecare data te intorceai la ea. In mine ai gasit intotdeauna, momentul tau de liniste si intelegere, momentul in care nu trebuia sa vorbesti ca sa inteleg prin ce treci. Asemeni iubitei de scriitor, iti intelegeam toate starile fara sa am nevoie de prea multe explicatii. Totul a devenit din ce in ce mai greu atunci cand nu am mai stiut care-ti sunt prioritatile…Cred ca nici tu nu ti le mai stiai. Ai inceput sa treci prin stari contradictorii, sa ma vrei alaturi dupa care ma dai la o parte fara remuscari…Au inceput discutiile interminabile in care incercam sa-ti explic ca-ti pot fi alaturi, ca te pot ajuta doar daca ma lasi. Toata lumea noastra de basm, in care nu intrase nimeni, acum se destrama si eu priveam neputincioasa asta. Campiile verzi, apele involburate, muntii inalti, miile de stele…..nimic nu mai avea culoare.

Este 5 dimineata. M-am trezit speriata si foarte insetata. M-am aplecat sa iau sticla de apa de la marginea patului. Transpir si in acelasi timp imi este foarte frig. Patul este gol?! Aprind lumina si te vad…Ce cosmar……simt ca am dormit 10 ani si stiu ca am visat mult in doar 4 ore… Bine ca esti aici…Pentru o clipa, visul mi s-a parut foarte real….

 

http://www.youtube.com/watch?v=BSsMGNwYDdg&feature=related